În trecut, pentru a fi un „scriitor adevărat”, trebuia să scrii despre sat, despre război, despre suferința oamenilor. Astăzi, literatura românească este ca Dunărea: vastă, diversă, purtătoare atât de trecut, cât și de viitor. Nu ne mai este frică să vorbim despre noi înșine – sincer, dureros, frumos.
Publicitate
Generația anilor 1990 – Mircea Certărescu, Radu Jude, Doina Rulea – a dărâmat granițele genului. Proza lor este un amestec de realism magic, autobiografie și satiră socială. „Nostalgia” lui Certărescu încă șochează și inspiră – ca o profeție despre un ținut între vise și realitate.
Astăzi, o nouă generație ia naștere: scriitori precum Elena Alexandru, Bogdan Simoi și Cristina Nicolae. Ei scriu despre feminism, singurătate existențială, migrație și anxietate digitală. Eroii lor nu sunt țărani cu plug, ci fete din Berlin, programatori din București și adolescenți de pe TikTok.
Este deosebit de interesant cum este renascută poezia. Poeți tineri precum Dana Țăran și Alexandru Manolache își citesc poeziile în baruri, la festivaluri și pe Instagram. Textele lor sunt scurte, energice și lirice. Vorbesc despre dragoste, dar și despre depresie, războiul din Ucraina și anxietatea climatică.
Librăriile din România trăiesc o renaștere – nu ca puncte de vânzare cu amănuntul, ci ca spații culturale. Cărturești Carusel din București și Cărturești din Cluj găzduiesc întâlniri cu autori, seri de poezie și ateliere. Poți petrece ore întregi răsfoind cărți, bând cafea și simțindu-te parte dintr-o comunitate.
