Obișnuiam să spună că, atunci când cineva menționa „muzică românească”, se gândea imediat la manele sau coruri folk. Dar astăzi, peisajul sonor al țării s-a schimbat până la a fi de nerecunoscut. De la subsolurile Bucureștiului, la studiourile din Cluj și la apartamentele din Sibiu, plutește o muzică care sună proaspăt chiar și în Berlin sau Londra.
Da, manelele nu au dispărut nicăieri – încă se cântă la nunți, în taxiuri și pe străzi. Dar acum, alături de ele, găsim synthwave-ul lui Morris, jazz-hip-hop-ul lui Grasu XXL, indie-ul melancolic al Adei Milea și electronica lui Priku – un DJ ale cărui piese sunt difuzate în cele mai bune cluburi din lume, de la Berghain la Boiler Room.
Ascensiunea scenei indie este deosebit de impresionantă. Festivaluri precum Electric Castle (Transilvania) sau Untold (Cluj) au fost mult timp mai mult decât simple „evenimente românești” – sunt puncte de atracție internaționale. Însă, în culisele acestor giganți, o nouă generație crește: muzicieni care cântă în baruri mici, dar compun muzică la nivelul Radiohead sau Björk.
Publicitate
Experimentarea prosperă în București. În subsolurile cartierului Florească sau în podurile Sectorului 3, se adună trupe care combină instrumente tradiționale – ney, targota și kobza – cu ritmuri electronice. Rezultatul nu este „folk pentru turiști”, ci artă sonoră autentică.
Și apoi există manele 2.0 – artiști tineri precum Delia și Theo Rose, care preiau ritmurile manelelor, dar cântă despre dragoste, feminism și viața urbană. Aceasta este o încercare de a reabilita un gen care a fost mult timp considerat „popular”.
Etichete independente precum Okapi Sound, Roko Records și Subcarpați joacă un rol vital – nu urmăresc hituri, ci cultivă artiști. Subcarpați, apropo, a devenit emblematic: albumele lor sunt coloana sonoră a unei noi Românii, unde melodiile rurale întâlnesc hip-hop-ul și jazz-ul.
