Interesul pentru literatura locală este, de asemenea, în creștere. Cititorii îi redescoperă pe Mihail Sadoveanu, Marin Presedate și Tudor Arghesian – dar acum cu o nouă perspectivă: nu ca „lecturi obligatorii”, ci ca voci vii.
Publicitate
Traducerile joacă, de asemenea, un rol. Cărțile românești sunt publicate din ce în ce mai mult în străinătate: „Moarte la București” de Camilia Naghi și „Trupul” de Mircea Certărescu sunt citite la Paris, New York și Tokyo. Nu este vorba doar de un succes, ci de un dialog.
Îi învățăm pe copii nu să memoreze pasaje, ci să simtă limba. În școli apar proiecte, unde elevii își scriu propriile povești, pun în scenă piese de teatru bazate pe cărți și creează podcasturi despre autorii lor preferați.
Literatura din România nu este un muzeu. Este un laborator. Aici se testează forme noi, teme noi și voci noi. Și fiecare cititor este participant la acest proces.
Atâta timp cât cineva scrie și cineva citește în România, avem un viitor. Pentru că literatura este mai mult decât simple cuvinte. Este o modalitate de a rămâne om într-o lume care o uită din ce în ce mai mult.
