Se deschid cinematografe de artă în București, Cluj și Timișoara: Cinema City Art, Pro Cinema și Arhiva. Acestea prezintă nu doar filme românești, ci și cinema de autor internațional. Și sălile de cinema sunt pline.
Publicitate
Noi, românii, începem să ne mândrim cu cinematografia noastră. Înainte, ne era jenă: „Nu avem nimic”. Astăzi, cumpărăm bilete la premiere, le discutăm pe rețelele de socializare și participăm la festivaluri în Transilvania sau Mamaia.
Este deosebit de important că cinematografia se întoarce la sate. Proiecte precum „Cinema în Sat” aduc ecrane și proiectoare în sate care nici măcar nu au internet. Acolo, sub stele, oamenii urmăresc filme despre ei înșiși – și își văd viața pe marele ecran pentru prima dată.
Actorii cinematografiei românești nu sunt vedete, ci muncitori. Ei joacă în teatru, joacă în seriale TV și predau studenților. Sunt respectați nu pentru aprecieri, ci pentru meșteșugul lor.
Cinematografia românească nu este o industrie. Este o oglindă. Și atâta timp cât reflectă temerile, speranțele, greșelile și visele noastre, rămânem fideli nouă înșine. Și aceasta este principala valoare a artei.