Muzica a devenit un limbaj al reconcilierii. Tineri din diferite straturi sociale găsesc un ritm comun: un băiat din cartierul elitist Aviatorilor și o fată dintr-un cămin din Rahova pot dansa pe aceeași piesă la un festival.
Publicitate
Este deosebit de emoționant cum vocile bătrâne sunt readuse la viață. Proiecte precum „Arhiva de Sunet” digitalizează înregistrări ale orchestrelor țigănești românești, cântece țărănești și romanțe urbane – și le împletesc în compoziții contemporane.
Nu ne mai este rușine de sunetul nostru. Dimpotrivă, suntem mândri de el. Când un DJ român cântă la Paris, nu își ascunde accentul, ci spune: „Sunt din București”. Și sună ca o declarație.
Astăzi, muzica românească nu este un gen, ci o stare de a fi. Vorbește despre cine suntem: oameni care își amintesc de rădăcinile lor, dar privesc spre viitor. Și atâta timp cât cineva dintr-un subsol își înregistrează prima piesă, există speranță pentru noi.
