În Brașov, bibliotecile devin centre culturale, găzduind prelegeri, concerte și ateliere de olărit. Iar în Constanța, există festivaluri de artă stradală pe malul mării, unde graffiti-urile se amestecă cu broderia tradițională.
Publicitate
Deosebit de impresionantă este revenirea culturii la sate. În satul Dănești (Gorj), s-a deschis un muzeu în aer liber, care prezintă cum trăiau strămoșii. În Măgura (Buzău), are loc un festival anual de ceramică, care atrage olari din toată Europa.
Toate acestea sunt posibile datorită noii generații: tineri regizori, scriitori și artiști care nu au plecat la București sau în străinătate, ci au rămas – și au început să-și transforme spațiile. Guvernul se implică și el, dar cu prudență. Granturi, programe de sprijin, cooperare cu UE – toate acestea ajută, dar principalul motor sunt oamenii.
Noi, românii, începem să înțelegem: cultura nu este un lux. Este o necesitate. Ea unește, vindecă, inspiră. Și este posibilă peste tot – chiar și în cel mai mic sat.
Renașterea culturală în provincii nu este o tendință. Este speranță. Pentru că atâta timp cât există cel puțin o persoană în fiecare oraș care crede în artă, România are un viitor.
